Noutăți pe piața imobiliară din România în mai 2024 - Agent Expert (2024)

Citește recapitularea celor mai importante 10 știri din domeniul imobiliar publicate în ultima lună și trecute în revistă de echipa Storia și OLX Imobiliare, platformele care formează cel mai mare ecosistem imobiliar din România. Pentru a vedea în mod recurent articolul recapitulativ al ultimei luni, urmărește platforma AgentExpert.

#1. Băncile locale au acordat credite ipotecare noi în valoare de 1,1 miliarde de euro în primele trei luni ale anului, în creștere cu 29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport realizat de compania de consultanță financiară SVN România. Dacă sunt incluse și refinanțările, restructurările și transferurile, atunci valoarea totală a creditelor ipotecare din primele trei luni ale anului este de 2,15 miliarde de euro, în creștere cu 95%, potrivit datelor publice ale Băncii Naționale a României. (Economica)

#2. Persoanele care fac presiuni de orice fel asupra proprietarului unei locuințe cu scopul de a-l determina să-și vândă locuința vor primi pedepse între 1 și 5 ani de închisoare, în cazul în care faptele împiedică proprietarul „să-și folosească locuința în mod normal”, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților. În cazul în care faptele au ca efect „tulburarea utilizării locuinței”, pedeapsa este de la 1 la 3 ani de închisoare sau amendă. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. (Profit)

#3. Proprietarii care renovează din fonduri proprii clădiri clasificate ca monumente istorice vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădire inclusiv pe durata lucrărilor de reabilitare, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților. Până acum, această scutire de impozit se aplica doar după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Prin această lege, autoritățile vor să încurajeze mai multe persoane să reabiliteze clădirile monument istoric din fonduri proprii. Noua lege se va aplica începând din 1 ianuarie 2025. (Avocatnet)

#4. Legea pe baza căreia se realizează reabilitarea termică a blocurilor a fost modificată. Astfel, noua lege menționează că reabilitarea se poate face cu fonduri europene în proporție de până la 90%, la care se adaugă fonduri de cel mult 5% de la bugetul de stat și de cel mult 3% din fonduri de la bugetul local, iar restul de 2% pot proveni din alte surse legal constituite. Proporția fondurilor europene nerambursabile a fost majorată comparativ cu legea anterioară pentru a reduce cât mai mult alocările de la bugetul de stat sau local. Legea a fost deja promulgată de președinte. (Economedia)

#5. Proiectul de prelungire a magistralei 4 de metrou pe ruta Gara de Nord – Gara CFR Progresul va genera oportunități majore de dezvoltări imobiliare în partea de sud a Bucureștiului estimate la circa 3,5 miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de compania de servicii imobiliare iO Partners. Compania susține că pe noul traseu al metroului se află circa 140 de hectare de terenuri ale unor foste platforme industriale pe care ar putea fi construite circa 30.000 de apartamente, 200.000 de metri pătrați de spații de birouri și 120.000 de metri pătrați de spații de retail. (Constructiv)

#6. Autoritățile locale au eliberat 3.578 de autorizații de construire în luna aprilie 2024, în creștere cu aproape 34% comparativ cu aprilie 2023, potrivit unui raport publicat de Institutul Național de Statistică (INS). Suprafața utilă asociată acestor autorizații este de 864.000 de metri pătrați, în creștere cu 48% comparativ cu aprilie 2023. (INS)

#7. Volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 7,1% în perioada ianuarie – martie 2024 comparativ cu perioada ianuarie – martie 2023, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Scăderea a fost generată aproape integral de piața rezidențială, în contextul în care volumul de lucrări de construcții rezidențiale a scăzut cu 34,1% pentru același interval de timp analizat. (INS)

#8. Dezvoltatorul imobiliar Hercesa a anunțat startul lucrărilor la ultima fază a proiectului Vivenda Residencias din cartierul Titan din București. Primul bloc din această fază va avea 400 de apartamente cu prețuri cuprinse între 93.000 de euro plus TVA pentru un studio și 242.000 de euro plus TVA pentru un apartament cu 4 sau 5 camere. Blocul urmează să fie finalizat în al treilea trimestru al anului 2026. (Constructiv)

#9. Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a preluat proiectul rezidențial Obor Est Residence, aflat în plină dezvoltare pe fosta platformă industrială Izolatorul din București. Prima fază va include 273 de locuințe repartizate în 3 blocuri cu câte 11 etaje și un bloc cu 6 etaje, dar și 380 de locuri de parcare. În prezent se lucrează la structura de rezistență a primei faze, iar proiectul este programat pentru finalizare la sfârșitul anului 2025. În urma schimbării proprietarului, complexul își va schimba numele în H East Residence. (Bursa)

#10. Consiliul Concurenței a anunțat că a demarat un studiu cu privire la piața imobiliară din București pentru a identifica posibile obstacole în calea dezvoltării industriei și posibile elemente care pot induce în eroare consumatorii. Studiul va lua în calcul aspecte precum legislația, ritmul de dezvoltare, cauzele creșterii prețurilor sau eventuala diminuare a calității în construcții. Studiul vizează atât piața rezidențială, cât și piața nerezidențială. (Știrile ProTV)

Distribuie articolul în social media:

Noutăți pe piața imobiliară din România în mai 2024 - Agent Expert (3)

Scris de:

Daniel Popescu

Daniel este jurnalist freelancer. Scrie pentru diverse publicații despre industria auto și tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător și produce un newsletter săptămânal despre piața imobiliară. În timpul liber îi place să călătorească și să meargă la evenimente sportive.

Noutăți pe piața imobiliară din România în mai 2024 - Agent Expert (2024)

References

Top Articles
Latest Posts
Article information

Author: Tyson Zemlak

Last Updated:

Views: 6860

Rating: 4.2 / 5 (63 voted)

Reviews: 86% of readers found this page helpful

Author information

Name: Tyson Zemlak

Birthday: 1992-03-17

Address: Apt. 662 96191 Quigley Dam, Kubview, MA 42013

Phone: +441678032891

Job: Community-Services Orchestrator

Hobby: Coffee roasting, Calligraphy, Metalworking, Fashion, Vehicle restoration, Shopping, Photography

Introduction: My name is Tyson Zemlak, I am a excited, light, sparkling, super, open, fair, magnificent person who loves writing and wants to share my knowledge and understanding with you.